amiază de iarnă;

păşi pierduţi

pe un mozaic imaginar:

spumă de valuri...

fără temeri, numai nădejde.

cerbi cenuşii
împing cu despletitele coarne
norii de gânduri

cazinoul ,

privirea de prostituată ,

spală în mare

sufletele copacilor

cer pomană:

o cană de lumină

nechezatul unui mânz

cheamă zăpezile.

împietrită-i privirea lupului...

miros de busuioc uscat ...

cetatea ascultă

chemarea ambulanţei .

primele fire de iarbă...

răbdare n-are să apără ghioceii:

încotro?

arcade din doruri

lumi apropie...

himere pe verdeaţă

stele de gheaţă

luna zgâriată de crengi-

chidă pe lespezi

nu-i pasă de viscol..

ajunge zilei

răutatea ei.

stând de vorbă...

păsările din curte

ciugulesc boabe de chiciură

fără zăpadă viata-i

lacrima jucătorului

la roata norocului

coborând pe faleză

ochi îmblânzesc

ascuţişurile pietrei

girafe din metal

ridică din abisurile mării

neatinse dureri

trepte spre cele ce nu sunt

spre a descoperi

cele ce sunt

în miezul tăcerii

ar putea fi strigătul de

iubire al poetului

stabilopozi

împing spre adâncuri

cătrănitele nelinişti

traversând câmpul,

pe urmele troicii

stoluri de grauri.